Nicoleta se descrie drept o călătoare căreia nu îi trebuie mai mult decât un rucsac în spate ca să se încarce cu energie și să se relaxeze. S-a alăturat echipei Wantsome din pasiune pentru mentorat și drag de oameni și are o energie molipsitoare cu care de obicei își ține cursanții antrenați pe parcursul celor 14 săptămâni de curs.
Wantsome: Aș vrea să ne povestești cum ai ajuns în IT?
Nicoleta Gherasim: A început de multă vreme, când eram micuță mă vedeam profesoară de matematică, mereu mi-au plăcut cifrele, științele exacte și logica. N-am ajuns chiar acolo, dar nu sunt nici foarte departe, nu sunt chiar la polul opus. Am ajuns să descopăr la un moment dat informatica, m-a cucerit iremediabil, asta se întâmpla pe undeva prin liceu și așa am ales să merg spre o facultate de profil și uite-mă după câțiva ani, fiind programator, lucrând încă cu cifre, cu logică și cu științele exacte.
W: Ne-ai mărturisit că hobby-urile tale cele mai mari sunt călătoria și lectura. Cum le îmbini cu zona profesională?
NG: Cred că ce este interesant e că nu le îmbin. Le fac complet separat ca să reușesc să mă deconectez, atunci când sunt la serviciu sunt foarte pasionată, atunci când sunt la Wantsome sunt la fel de pasionată, mă implic și lucrul ăsta fără doar și poate necesită efort și energie. Și atunci, ca să-mi refac puterile, mă deconectez complet, mă așez în pat cu o carte bună, acasă la mine sau pe un șezlong cine știe pe unde. Dar cred că secretul meu e că nu le combin și că încerc să le țin separate ca să mă ajute și să mă încarce fiecare în momentele necesare.
W: Ce este și ce poți face cu Low-Code?
NG: Low-Code este un mod de a dezvolta software. Foarte pe scurt, e un mod prietenos și accesibil oricui de a construi softuri și de a automatiza. Nu e nevoie de programare tradițională într-un procent foarte mare. Uneori s-ar putea chiar deloc să nu fie nevoie de programare și atunci practic cu ajutorul Low-Code-ului putem să construim diverse aplicații folosindu-ne de niște componente reutilizabile. Acesta este un avantaj major la Low-Code.
Ce putem face cu el? „The sky is the limit!” Foarte, foarte multe aplicații în multe direcții, o să dau chiar câteva exemple: putem să facem o aplicație care ne ajută la managementul angajaților dintr-o companie, putem să facem managementul unui salon de înfrumusețare, putem automatiza diverse procese poate din zona medicilor de familie, din cabinetele unor medici de familie, putem să manageriem orice tip de eveniment, nuntă, botez, petrecere privată etc., putem să avem aplicații în zona asigurărilor de mașini, poate în biroul de administrație a unui complex de blocuri, materiale de construcții, orice, practic lista poate continua la nesfârșit, dar foarte, foarte pe scurt îl folosim ca să creăm aplicații prin intermediul cărora automatizăm procese și ne ușurăm viața.
W: Foarte multe instituții folosesc această oportunitate și dezvoltă tot felul de softuri și automatizări, iar în ultima vreme a explodat Low-Code-ul pentru că utilizatorii vor să își facă mai performantă munca.
Tu ce părere ai, din ce motiv au crescut atât de mult oportunitățile în această zonă?
NG: Aș vedea cumva două zone sau două perspective din care privim explozia aceasta: perspectiva angajatorului și perspectiva angajatului. Pentru angajator acel time-to-market este mult mai rapid, noi ducem în piață o aplicație mult mai rapid construind peste ceva deja existent, refolosim. Asta înseamnă că profitul vine mai repede și costurile sunt mai scăzute. Din perspectiva angajatului este mult mai ușor să înveți și să asimilezi noțiuni de Low-Code, cunoștințele tehnice nu trebuie să fie la fel de avansate ca ale unui programator tradițional și deci și perioada de pregătire scade consistent de mult și atunci fiind interesant și provocându-te să devii din ce în ce mai bun îți dorești să faci. Astfel că cererea s-a întâlnit cu oferta într-un loc foarte bun , cumva la mijloc și lucrurile au explodat într-un mod frumos.
W: Există anumite cerințe pentru a te înscrie la curs, ai nevoie de anumite cunoștințe de bază? Care este profilul cursantului?
NG: Cursantul trebuie să fie foarte hotărât, nu are nevoie de cunoștințe tehnice, le construim împreună, punem o bază foarte solidă, dar trebuie să fie conștient că este vorba despre muncă și atunci e nevoie de hotărâre și de implicare. Noi ne întâlnim, construim și deslușim împreună tainele Low-Code-ului, dar fără îndoială este nevoie și de muncă individuală. Nu aș putea să numesc alte cerințe în afară de determinare, hotărâre și dorința de a deveni mai buni și de a învăța lucruri.
W: Cum ai gândit tu să îmbini teoria cu practica și cum desfășori programul?
NG: Noi ne vedem pe durata a 14 săptămâni, ne vedem de două ori pe săptămână, asta înseamnă că ne vedem cam șase ore, trei ore într-o zi, trei ore în cealaltă. Cursul e împărțit cumva în două părți principale ca să ne putem asigura că oferim ceea ce promitem: adică foarte, foarte multă practică astfel încât cursanții noștri să înțeleagă noțiunile din spate. În prima parte, în primele 4 săptămâni ne adunăm și povestim despre zona introducerii în IT – e necesară această prima parte ca să ne asigurăm că vorbim cu toții aceeași limbă și că înțelegem câteva lucruri de bază cu care mai departe o să ne jucăm. Facem asta prin exercițiu: inițial eu povestesc și încerc să fiu cât mai clară, dacă sunt întrebări, răspund, apoi exersăm cât de mult se poate. În a doua parte chiar ne distrăm cu Low-Code-ul, după ce am pus o bază și am înțeles cum funcționează lucrurile și ne-am setat un dicționar comun, începem și lucrăm în zona de Low-Code cu ajutorul platformei Plant-an-App și ca să deprindem cât mai multe abilități trecem prin diverse noțiuni – o să le numesc acum variabile, automatizări, workflow-uri. Probabil nu sună foarte bine în momentul de față, dar după ce trecem prin ele prind contur și le exersăm în mod constant. La final, ca să încununăm așa cumva cunoștințele în mod frumos, lucrăm și la niște proiecte prin care punem cumva în valoare tot ce am învățat – punând în valoare punem în mod automat și în practică – în felul acesta ne asigurăm că prin exercițiu învățăm cât de mult putem și descoperim cât mai mult din lumea asta a Low-Code-ului.
W: La nivel de skill-uri tehnice pe care cursanții le dobândesc pe parcursul celor 14 săptămâni, care ar fi acestea și cu ce tehnologie vor lucra efectiv?
NG: În prima parte, cea de Intro, lucrăm puțin cu zona asta de bază: Python, HTML, CSS, JavaScript și SQL. Ce dobândim la final? Cunoștințe cel puțin de bază în toate tehnologiile astea. O să avem nevoie de ele un pic mai târziu când ajungem în zona de Low-Code și Plant-an-App și refolosim practic tot ce am învățat în prima parte. Cumva toate tehnologiile și toate tool-urile pe care le-am menționat anterior o să ne fie cunoscute și o să putem să spunem că avem skill-uri în zona aceea cel puțin la nivel de bază, în funcție de implicarea fiecăruia putem ajunge la un nivel mai avansat bineînțeles.
W: Cam care ar trebui să fie dedicarea cursantului în afara celor șase ore de curs efectiv cu tine?
NG: Ceea ce Wantsome promovează în general este ca pentru fiecare oră de curs împreună, cursantul să mai petreacă cel puțin două ore de lucru singur, acasă, pentru aprofundare. Noi venim în sprijinul lui și încercăm să ajutăm în direcția asta oferindu-i diverse teme săptămânale care în mod automat necesită timp și implicare, dar orice este peste acest număr de ore, este cu siguranță binevenit la finalul cursului.
W: Din experiența ta, ce joburi sunt disponibile pentru cei care sunt absolvenții programului de Low-Code Engineering și ce se caută efectiv pe piața muncii cu privire la acest program pe care tu îl mentorezi?
NG: Poziția principală e cea de Junior Low-Code Engineer, e clar că vorbim totuși de un nivel de început, nu încercăm niciodată să ascundem lucrul ăsta; s-ar putea ca acest post să se găsească sub diverse nume în funcție de compania care recrutează, dar practic vorbim despre un Junior Low-Code Engineer. Poziția e din ce în ce mai căutată, aș spune eu, mă uit la cum se mișcă piața, așa că nu mi-aș face foarte mari griji că nu există cerere după ce terminăm cursul. Cu siguranță se vor găsi multe oferte mai ales cu munca remote, practic acum poți să fii în Iași și să lucrezi pentru București, poți să fii în București și să lucrezi pentru Iași, poți să fii în Iași și să lucrezi pentru exteriorul țării.
W: După nivelul de Junior cam care ar fi oportunitățile de creștere în carieră?
NG: În funcție de ce își dorește fiecare am putea vorbi de un soi de mini-reconversie în sensul în care putem să mergem spre programare tradițională dacă ne atrage foarte mult zona asta, putem merge spre testare sau putem continua pe zona Low-Code Development crescând ușor-ușor ajungând în zonna de Middle, Senior și așa mai departe. Deci oferta e variată, depinde de fiecare ce o să-și dorească după ce descoperă într-adevăr ce înseamnă Low-Code, după ce devine din ce în ce mai bun și și își dă seama că poate e pregătit să facă un pas și mai sus.
W: De unde vin de obicei cursanții, care sunt dorințele lor de dezvoltare în acest sens sau dacă ai câteva învățături pe care le-ai tras din experiența de mentorare care o ai până în prezent?
NG: Absolvenții vin din foarte, foarte multe domenii, am văzut incredibil de multe domenii la care poate nici nu m-aș fi gândit în ideea în care eu nu interacționez cu ele în viața de zi cu zi. Am văzut persoane care vin din zona de biologie, din zona de chimie, din zona de Politehnică și tot ce presupune ea, deci e extrem de variată gama de profesii pe care cursanții noștri le-au avut înainte.
Ca și motivație am văzut atât persoane care vor o reconversie și sunt foarte sigure de asta, cât și persoane care vor upgrade de skill-uri, ceea ce e la fel de bine, lucrează într-o zonă care necesită competențe digitale și înțelegere a unor procese tehnice iar atunci vin pentru un upgrade, ceea ce e la fel de fain. Ca învățături – cea mai importantă chestie pe care am învățat-o eu e că dacă vrei cu adevărat ceva reușești. Am văzut cursanți extrem de determinați care au muncit foarte mult și au ajuns la niște rezultate absolut incredibile.
Deci învățătura principală este că dacă vrei ceva cu adevărat poți, nu există scuze, nu există impedimente, e vorba de priorități și cu siguranță o să poți să faci asta.
W: Ce sfat le-ai da tu celor care sunt curioși, sunt dornici și încă nu au dat click pe butonul „mă înscriu” de la secțiunea cursuri de pe wantsome.ro?
NG: I-aș invita cu drag să dea click. Nu o să-și poată da seama dacă sunt pregătiți sau dacă sunt suficient de buni sau dacă sunt pasionați sau dacă le place dacă nu o să încerce în primul și în primul rând. Asta este primul pas. După ce îl fac pe acesta, ar putea să ajungă în punctul în care o să zică „Ok, nu e pentru mine, nu mă descurc, nu înțeleg, nu reușesc să țin pasul” – ei, atunci le recomand să nu se oprească. E normal, cu toții am trecut prin zona aceea fie că avem un background mai mult sau mai puțin tehnic, dar lucrurile la un moment dat încep să facă click, știi, și momentul ăla e atât de fain încât îți dai seama că ești de neoprit. E ca în discursul motivațional al lui Steve Jobs – „connecting the dots”, dar ca să poți să conectezi acele puncte trebuie mai întâi să le creezi, iar ca să le creezi trebuie să vii spre noi. Le creăm împreună, îți dai seama că îți place și că într-adevăr că vrei să faci asta și apoi lucrurile o să se lege într-un mod foarte, foarte fain. Deci apasă butonul de înscriere și nu renunța!