When one door is closed, don’t you know, another is open i-a cântat Bob Marley lui Tiberiu, iar el a ascultat și și-a asumat: o viață trăită din plin, cu multe provocări acceptate. Matematică și statistică, client services, printing/publishing, e-commerce, agricultură? Pe toate le-a făcut, dar nu s-a oprit până când nu a găsit locul potrivit pentru el. Hai să-ți povestim cum a început… testarea.

De mic, era (și rămâne) pasionat de sporturi – înot, karate, tenis, atletism, handbal și fotbal. I-ar fi plăcut să facă fotbal de performanță, dar simțea că nu-i va aduce oportunități pe termen lung. De studiat, a ales Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, un domeniu interesant care părea că-i poate oferi un job care să îmbine satisfăcător munca de birou cu cea de teren. Dar n-a poposit prea mult nici la această idee, căci o curiozitate neîndeplinită se tot reîntorcea din trecut. Cu mulți ani în urmă, a învățat singur, cu ajutorul resurselor online, tainele testării manuale. A încercat să se angajeze, însă nu i-a ieșit cu pregătirea pe care o avea atunci. S-a demoralizat și a pus visul în stand-by pentru 3 ani. Apoi, când firma la care lucra a anunțat că se va închide, dorința de a încerca în domeniul IT s-a reaprins. Știa din proprie experiență că un ajutor i-ar fi de folos, dar de unde și cum să înceapă? Și cum mulți sunt absolvenții noștri, iar cine se aseamănă se adună, era firesc ca Tiberiu să aibă prieteni care lucrau deja în domeniul IT. Feedback-ul pozitiv despre profesionalismul și oamenii frumoși întâlniți la Academia Prietenoasă de IT de la Wantsome, dar și motto-ul catchy „Practică pe bune”, l-au cucerit. Următoarele 4 luni le-a petrecut învățând alături de noi Testare Manuală:

„Wantsome reprezintă un loc prietenos, călduros, în care găsești oameni faini, dispuși să te ajute oricând cu sfaturi și să-ți răspundă la întrebări.

Tiberiu spune că a învățat o lecție importantă – să aibă încredere în el și în forțele proprii, căci cu puțin ajutor poate realiza orice își propune. Ajutoarele lui de bază au fost trainerii, Andreea Haras și Ion Macari, prin „profesionalismul și devotamentul de care au dat dovadă, tot timpul dispuși să răspundă la întrebări și să ajute pe partea practică (chiar dacă veneau după o zi obositoare de muncă)”.

Experiența interviului la noul job a fost una pozitivă pentru Tiberiu, mulțumită Săptămânii de HR din cadrul cursului. Nici nu terminase cursul și s-a înscris la OSF Academy, iar timp de o lună de zile a lucrat de acasă, punând în practică tot ce învăța la Wantsome. După testul final, a primit o ofertă de angajare pe care a acceptat-o.

Experienţa a fost una pozitivă (thanks to the Wantsome HR Week). După aproximativ 2 luni de curs am decis să mă înscriu la OSF Academy. Un program gratuit în care am lucrat de acasă timp de o lună de zile şi unde am avut ocazia să pun în practică absolut tot ce am învăţat în timpul cursurilor de la Wantsome. După o lună de zile şi testul final am primit o ofertă de angajare pe care am acceptat-o.

Acum că a testat și acest nou teren în care joacă, are 3 lucruri importante de împărtășit oricărui viitor IT-ist:

  1. Nu te aștepta să devii expert peste noapte.
  2. În fiecare zi ai ceva nou de învățat.
  3. Always ask questions.

Tiberiu e un adevărat tester și în restul timpului, asta ne-a demonstrat deja. Crede că Pământul are multe minunății de admirat și vrea să ajungă în cât mai multe destinații numai bune de testat. Pe plan profesional, plănuiește o carieră de succes în IT, iar până acolo muncește să devină mai bun pe zi ce trece. Testarea automată este o provocare pe care și-ar dori să o încerce.

Am învățat din experiențele lui Tiberiu că viața ne oferă multe posibilități. Unele uși stau larg deschise, unele cât să tragem puțin cu ochiul, iar altele deloc. Oricum ar fi, nimeni nu ne oprește să batem la ele. Se vor deschide singure la un Cioc, cioc! cu încredere. Dacă simți că IT-ul te cheamă, ușa noastră te-așteptă să-i pășești pragul și să ocupi un loc la unul dintre cursurile Academiei Prietenoase de IT. Restul este un parcurs care-și va deschide porțile de la sine.

Înscrie-te și tu acum la unul dintre cursurile noastre și hai să dăm startul carierei tale în IT: https://wantsome.ro/cursuri.