Începem să strângem povești de la Wantsome București! Povestea Ștefaniei a început odată cu aventura noastră în capitală. Acum, Ștefania este proaspăt absolventă a primei grupe de Testare Manuală care a început cursurile în toamna trecută la București.

Drumul nostru până la Ștefania, credem că deja îl știi. Drumul ei până la Wantsome e puțin mai întortocheat. În perioada liceului, Ștefania oscila, mânată de pasiuni și cunoștințele sale, între: economist, inginer programator, medic legist și inginer chimist. „Ce mă fac când voi fi mare?” și-a primit degrabă răspunsul, mai ales după o licență și un master în Știința și Ingineria Polimerilor la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității Politehnica. Aproape 6 ani a profesat în domeniul pentru care s-a pregătit, până când dorința de a lucra în IT, a reapărut. „Din întâmplare și din curiozitate” a ajuns la Wantsome. Era în căutarea unor oameni potriviți să o sprijine pentru a-și schimba parcursul profesional și a păși cu încredere în lumea IT-ului. Ne-a găsit pe noi, ne-a plăcut și timp de 4 luni a învățat Testare Manuală la Academia Prietenoasă de IT. Terminologia i-a dat câteva bătăi de cap, dar nu atât de convingătoare încât să dea vreun pas înapoi. I-am dat și ei faimoasa baghetă magică, crezând c-ar vrea să schimbe cumva hopul ăsta, dar nu. Tot ce ar schimba Ștefania la noi ar fi timpul. Și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp la Wantsome, căci întreaga experiență și „oamenii frumoși”, cum i-a numit ea, i-au ajuns la suflet.

Trainerii? Aplicabil pentru toți oamenii Wantsome: persoane cu viziune și cu dorința de a construi un viitor frumos.

De la Wantsome, Ștefania a plecat cu „Pot face testare!”, cu abilitățile de comunicare șlefuite și cu mai multă încredere în sine. A învățat să nu mai analizeze excesiv lucrurile – căci știm cu toții cum overthinking-ul ne pune bețe-n roate – și să nu-i fie frică să încerce, mai ales când a ezita pare a fi cea mai sigură cale. Cele 4 luni de Testare Manuală au fost mai mult decât un curs – a fost procesul care a scos la suprafață potențialul și calitățile Ștefaniei care merg mănușă cu profilul unui IT-ist. A început să înțeleagă că poate, iar pasul firesc a fost interviul. Aici s-a simțit bine și relaxată chiar și atunci când nu găsea un răspuns perfect. I-au plăcut probele practice – întrebările de logică și studiile de caz. Acum este angajată la Luxoft. Până la următorul pas, care este Testarea Automată, Ștefania învață și se bucură de noul domeniu pe care îl stăpânește, plus mixul interesant de pasiuni pe care le are:  squash, citit până când ideile și întrebările îi dau pace și dormit ca să-și încarce bateriile de Superwoman.

Plecând de la citatul ei preferat, spusele lui Diogene – Caut un om!, sperăm că a găsit la Wantsome nu unul, ci mai mulți. Noi cu siguranță am cunoscut unul frumos, întâlnind-o pe ea. Și am observat că norocul, ori, sperăm noi cu modestie, „cine se aseamănă se adună”, ne-aduce aproape numai oameni faini. Majoritatea încep ca tine. De aici, citind.

P.S. Dacă ești prieten cu Ștefania, sperăm că nu te-ai supărat prea tare. Am înțeles că își bate la cap prietenii întruna să vină și ei să ne cunoască la o sesiune demonstrativă. Ai văzut că din martie începem noi cursuri la Wantsome București?