Un program de mentorat care își propune să împrietenească oamenii cu domeniul IT, să-i descâlcească misterele și să-l demitizeze, în numai 4 săptămâni intense. 

Ți-ar plăcea să te descurci mai bine pe calculator și să descoperi feluri noi în care tehnologia îți poate face viața mai frumoasă? Urmărești o poziție mai bine plătită, la job? Vii dintr-un domeniu care nu solicita până acum experiență cu tehnologia, fiindcă simți că se poate mai bine de atât? Ți-ai propus să mai lași și altora expresiile: „nu mă pricep la calculatoare”,„nu mă înțeleg cu tehnologia”,„mi-e mai frică de anumite butoane de pe tastatură decât de viruși”? Acum poți descoperi că IT-ul nu se referă numai la computer și internet. El este în primul rând despre oameni.

Cunoștințele și deprinderile legate de IT au devenit din ce în ce mai necesare și penetrează, mai ales în ultima perioadă, toate domeniile de activitate: de la educație, sănătate sau furnizori de utilități și până la agricultura comunitară sau vânzările din chioșcuri de cafea. A devenit aproape imposibil să ai succes într-o anumită direcție fără ajutorul tehnologiei, deși nu sunt mulți care s-o îmbrățișeze cu una cu două, și nici în același ritm. Pentru toți aceia dintre noi care au nevoie de un boost de încredere în capacitatea de a lucra cu tehnologia, unul sprijinit pe cunoștințe și mai ales practică, Wantsome a pus bazele unei soluții prietenoase: un curs de 1 lună de zile, 100% în limba română, de familiarizare cu calculatoarele și cu mediul IT.

Ideea a prins viață odată cu creșterea numărului de întrebări primite de la cei interesați să înceapă o carieră în IT de la 0: ce pot învăța pentru a mă descurca mai bine la job, ce ar trebui să aflu despre IT ca să pot lucra în HR, marketing sau contabilitate la o companie de IT sau outsourcing, ce parte a IT-ului mi s-ar potrivi cel mai bine dacă ar fi să mă reprofilez din altă industrie, cum aș putea să-mi înving teama că nu mă voi descurca în această lume digitală? Adevărul e că mulți dintre cei care ne-au contactat nu se simțeau tocmai pregătiți pentru a începe direct un curs de programare sau de testare. Își doreau, mai întâi, o familiarizare mai bună cu domeniul, cu noțiunile și cu instrumentul muncii, una care să le ofere încrederea de a merge mai departe.

Astfel, ne-am propus să venim în ajutorul tuturor celor interesați de un set de informații generale solide care să ajute practic, atât în activitatea de zi cu zi cât și în dezvoltarea carierei.

Programa cursului IT Beginner este structurată cu blândețe – pornim, de la zona cea mai familiară, cu înțelegerea computerului/laptopului personal, pentru ca mai apoi să cunoaștem modul în care se naște și se dezvoltă o aplicație software. Aici punem accentul pe oamenii și procesele care facilitează drumul de la idee la produs.

Întregul drum este presărat cu exerciții și provocări practice gândite anume ca să-ți poți însuși toate informațiile predate.

Pașii pe care îi facem împreună: 

  1. începem cu o incursiune în lumea „mașinăriilor”care pun în mișcare lumea IT,
  2. studiem anatomia unui calculator (componentele și ce anume le pune în mișcare),
  3. aflăm cum comunică acestea între ele pe partea de rețelistică,
  4. descoperim cum funcționează internetul și aruncăm o privire în culisele sale,
  5. folosim cunoștințele însușite până aici pentru a vedea cum se creează o aplicație, cine participă în acest demers și care sunt procesele de pe parcursul dezvoltării: programare, testare, diverse modele de dezvoltare a aplicației,
  6. observăm cum se asigură livrarea unui produs de calitate către clienți,
  7. la final, primim recomandări de specialitate din partea departamentului de resurse umane, privind: atitudinea recomandată, construirea/îmbunătățirea CV-ului într-o manieră care să ne pună foarte bine în valoare pentru jobul dorit, site-urile si resursele care merită exploatate la maxim pentru dezvoltarea în cariera profesională.

La ce să te aștepți după finalizarea cursului: 

  • vei constata, cu bucurie, că înțelegi cum reușește tehnologia să conecteze oamenii, geografia și lucrurile din jur,
  • vei reuși să-ți instalezi//actualizezi sau reinstalezi singur/ă o aplicație, cu mai mult curaj și mai puțin ajutor,
  • vei putea să parcurgi și să înțelegi mai ușor configurația și funcțiile calculatoarelor, laptopurilor, tabletelor și telefoanelor pentru a putea face achiziții mai smart,
  • vei descoperi un aliat în tehnologie și vei căpăta mai multă încredere în forțele proprii,
  • având o imagine de ansamblu, îți va fi mai puțin frică de nou și îți vei putea însuși din ce în ce mai ușor tot mai multe concepte uzuale din domeniu,
  • îți vei face o idee cât mai corectă despre ce presupune dezvoltarea și testarea software și despre cum te poți raporta la ele.

 

Vei studia cursul de IT Beginner alături de: 

Mentor @Wantsome/Agile Tester @Kambi

Elena Păduraru și IT-ul sunt împreună încă din liceu. În timpul facultății a urmat un internship pe testare unde a ajuns să descopere rolul esențial al acesteia. În plus, a mai aflat și cât de important este să ai mentori faini care, în câteva luni, reușesc să te inspire pentru o viață. A lucrat aproape 3 ani la Ness Technologies în Iași iar, din 2017, s-a mutat în București la o companie de produs – demers care i-a oferit ocazia să-și dezvolte și mai mult atât cunoștințele tehnice cât și pe cele de comunicare și interacțiune. Aici a prins drag în actul de a oferi sesiuni de mentorat pentru colegii noi, urmărindu-i captivată cum se dezvoltă pe măsură ce învață. Ea crede că de IT nu ai cum să te plictisești niciodată și că cel mai bine poți să descoperi un lucru nou din experiența celor din jur. ”Vreau să împărtășesc ce am învățat în toți acești ani și cu cei din jurul meu iar Wantsome este locul unde pot face asta.”

 

Mentor @ Wantsome / Technical consultant @SCC Services

Victor Epure a început să lucreze în IT de la 12 ani, alături de tatăl său, în atelierul acestuia de reparații PC. Aventura sa în câmpul muncii a continuat cu SCC, Basware și acum s-a reîntors la SCC. Îi place să citească despre tehnologii noi ca mai apoi să învețe cum să le folosească și este pasionat de pescuit, călătorii, robotică și automatizare. Victor ales să se alăture echipei Wantsome pentru oportunitatea de a face ce-i place, într-un colectiv fain și consideră că această comunitate prietenoasă de studiu este exact ceea ce lipsea în completarea ofertei educaționale universitare sau din alte instituții de învățământ. Principalele trei sfaturi pe care Victor ți le-ar oferi la început de drum într-un domeniu tehnic sunt patru: 1. învață, 2. experimentează, 3. pune în practică, 4. repetă de la 1.

Vrei să te împrietenești cu IT-ul și să-l atragi de partea ta? Descoperă programa și înscrie-te aici sau trimite-ne întrebările tale la [email protected]!