fbpx

Tot ce trebuie să știi despre cursul de Programare Front End de la Wantsome

Front End

Noi ne-am început anul fix așa cum ne șade nouă bine: cu vești bune, cu energie pozitivă și cu un curs nou-nouț, lansat, bineînțeles, „la cererea publicului”. Cu numărul 10 pe lista cursurilor Wantsome, îți prezentăm cursul de Programare Front End de la Academia prietenoasă de IT! Primele 3 locuri s-au ocupat chiar dinainte să facem publică programa, așa că ai face bine să citești toate informațiile despre curs, apoi să te înscrii repejor și să îți ocupi locul. Aventura celor 16 săptămâni de curs cu practică pe bune și programare de la zero începe în februarie!

Ca să înțelegi mai bine ce se va întâmpla la cursul de Front End și să îți dai seama dacă treaba asta e și pentru tine, am stat un pic de vorbă cu cei doi traineri de curs și „i-am luat la întrebări”. Cine sunt cei doi traineri, care e experiența lor în IT și ce au de spus despre cursul de Front End pe care îl vor ține împreună la Wantsome? Toarnă-ți o ceașcă de cafea sau un vin fiert, după caz, relaxează-te și ia de citește în continuare tot ce trebuie să știi despre cursul de Programare Front End de la Wantsome!

Cine sunt trainerii Front End

Wantsome este, în primul rând, despre oameni. Așa că hai să îți facem cunoștință de la început cu cei doi oameni care, în următoarele patru luni, îți vor fi mai mult decât traineri. Îți vor fi mentori și prieteni, deopotrivă!

Lucian Ailenei

Lucian Ailenei este Front End Engineer la Levi9 și s-a alăturat echipei de traineri Wantsome pentru că a găsit oameni cu aceeași viziune, cu aceeași doză enormă de entuziasm și care îl inspiră să fie mai bun. Știe că are mereu ceva de învățat, așa că încearcă să facă în fiecare zi ceva care să îl ajute să fie un om mai bun ca ieri: spiritual, intelectual, profesional.

Când era copil, visa să devină pilot. A fost dintotdeauna fascinat de avioane și adoră să zboare cu toate și în prezent. IT-ul este o pasiune în sine, care vine și ea tot de pe vremea copilăriei: a scris primul document HTML în clasa a lV-a și a câștigat primii bani din programare în clasa a Xl-a. De atunci, a continuat să crească atât pe Front End, cât și pe toate ariile conexe care l-au pasionat. De la freelancing a trecut ușor la corporate, datorită abilităților sale excelente de leadership și de comunicare, dorindu-și să-i molipsească pe oameni cu entuziasmul său.

Nu vrea să se gândească ce ar face dacă nu ar lucra în IT, pentru că momentan se exprimă în ceea ce îi place cel mai mult, dă tot ce are mai bun și adoră la nebunie provocările. Vorba lui Simon Sinek, care îi place lui Lucian atât de mult: „If you say your job is something you don’t plan on doing forever, then why are you doing it now?”.

Viața în sine este o pasiune pentru el și se bucură că poate să-și pună în practică toate pasiunile cu aceeași energie debordantă care îl caracterizează. Firea asta energică l-a determinat să experimenteze o mulțime de pasiuni, de la desen până la diverse tipuri de sporturi: breakdance, parkour, rollerskating, fotbal, baschet, înot, alergat sau mountain bike.

Ovidiu Grigoraș

Ovidiu Grigoraș este colegul lui Lucian la Levi9, acolo unde lucrează cu zâmbetul pe buze ca Front End Developer. A venit în echipa Wantsome în urma unei promisiuni personale care suna cam așa: „Atunci când voi ajunge la un anumit nivel profesional, voi împărtăși din experiența mea și îi voi ajuta și pe alții să intre în acest domeniu”. Știe pe pielea lui cât de important este să ai pe cineva alături și să înveți IT cu drag de la oamenii potriviți, așa că acum are de gând să inspire, să motiveze, să crească oamenii dornici să învețe Front End.

A început să învețe singur programare în urmă cu mai mulți ani și de atunci nu a încetat nicio clipă să învețe, să se dezvolte, să crească. Este la curent cu tot ce apare nou, citește bloguri, urmărește forumuri, merge la meetinguri. A avut momente în care i se părea că programarea nu e de el și a vrut să renunțe de câteva ori, dar și-a adus aminte de fiecare dată că totul e posibil, atât timp cât îți dorești cu adevărat și lucrezi în mod constant la asta. Încrederea în sine și perseverența l-au ținut motivat și iată că după atâta timp Ovidiu a ajuns să fie la rândul lui trainer și să dea mai departe din fascinantele taine ale Front End-ului.

Nu mai știe ce anume își dorea să devină atunci când era copil, dar vorbește cu mult entuziasm despre marea lui pasiune: fotbalul și sportul, în general. Nici dacă nu ar lucra în IT nu știe exact ce ar face, pentru că îi place mult ceea ce face acum și pentru că este atât de pasionat de provocări, încât nu s-ar teme niciodată să înceapă pur și simplu o nouă carieră chiar și într-un alt domeniu. Oricum ar fi, știe că îi place să lucreze cu oamenii, deci gândul l-a dus imediat la Project Manager și la… Trainer.

Cum e cu Front End-ul și IT-ul din Iași

Când vine vorba despre industria de IT din Iași, amândoi sunt de acord că orașul a crescut enorm pe partea asta și că se află într-o continuă dezvoltare, atât pe parte de business, cât și la nivel de comunitate IT. Oportunitățile sunt diverse, evenimentele din ce în ce mai plăcute, nivelul tot mai ridicat, cerințele firmelor sunt altele și așteptările sunt clar pe măsură.

I-am întrebat pe băieți și care sunt acele trei sfaturi pe care le-ar da cuiva aflat la început de drum în IT. Dacă Lucian a răspuns răbdare, perseverență și curaj, Ovidiu a vrut să insiste pe cât de important e să înveți tot timpul în acest domeniu și a răspuns „învățarea continuă” la toate cele 3 sfaturi.

Acum că ai făcut cunoștință cu Ovidiu și Lucian și ai aflat un pic care e viziunea lor asupra vieții și a IT-ului, hai să ne concentrăm pe cursul de Front End de la Wantsome la care vei prinde și tu un loc, dacă te înscrii imediat ce termini de citit acest articol.

Înainte de toate, hai să aflăm pentru început ce înseamnă de fapt Programare Front End! Și cine ne poate explica cel mai bine asta, dacă nu chiar cei doi traineri care vor ține cursul de Front End în următoarele patru luni?

„Front End-ul e ceea ce un user vede atunci când se uită la ecranul unui computer. E ceea ce ochiul percepe vizual. Acțiunile pe care le vezi, animațiile, culorile – toate pot fi făcute cu ajutorul Front End-ului – de unde și această denumire de ‘front’-end. Fiind atât de diversificată în ultima vreme, prin Front End putem face și operațiuni de logică, de exemplu ce sa se întâmplă în ‘spate’ atunci când dăm click pe un buton, când cerem o informație, când dăm click pe o imagine. Înainte, Front End-ul era doar la nivel vizual și mulți nu considerau ca fiind parte din programare. Azi, în schimb, e mult mai mult de-atât”, mărturisește Ovidiu.

„Dinamism, creativitate, persuasiune. Petrecem foarte mult timp online și interacționăm cu o mulțime de interfețe ale site-urilor și aplicațiilor care ne îndeplinesc nevoile. Ne simțim foarte bine în momentul în care folosim o interfață bine gândită, rapidă, plăcută ochiului, inovativă, o interfață care ne ajută pe deplin. Vorbeam din perspectiva noastră ca utilizatori. Acum, faceți schimb de roluri cu developerii din spate și puneți-vă întrebările asociate atributelor anterior descrise: Cine este utilizatorul?; Cum îl ajut?; Cum îi rezolv problemele?; Ce paletă de culori potrivită domeniului aleg?; Ce trebuie să fac ca interfața să fie rapidă, performantă?; Cum simplific pașii pe care utilizatorul trebuie să îi îndeplinească?. Plictiseala nu-și are locul atunci când vine vorba despre Front End. În sine, are loc un ciclu continuu în care se studiază utilizatorul, se caută și se testează diferite variante și soluții care să îmbunătățească performanța atât la nivel de cod, cât și experiență a utilizatorului, astfel încât oamenii să își îndeplinească scopurile cât mai ușor. Devii inginerul care le ușurează viața de zi cu zi”, completează Lucian.

Ce vei face la cursul de Front End

Atunci când te înscrii la cursul de Front End de la Wantsome trebuie să știi câteva lucruri esențiale la care să te aștepți când pornești pe acest drum. În primul rând, trebuie să te pregătești pentru cantitatea foarte mare de informații și concepte noi de care vei avea parte în cele patru luni de curs. E foarte importantă prezența la curs, interacțiunea, întrebările, rezolvarea temelor pentru acasă și studiul individual. Trebuie să ai răbdare cu tine, să fii deschis, conștiincios și să îți menții vie acea curiozitate de a învăța și de a găsi tot timpul soluții noi. Și foarte important: trebuie să îți placă.

Nu te aștepta la rețete speciale, pentru că la Wantsome totul este personalizat pe fiecare curs și cursant în parte, așa că depinde doar de tine dacă și cum vei absolvi. Tot de tine depinde în cea mai mare parte și reușita angajării după absolvire. Și asta pentru că noi îți vom pune bazele, îți vom arăta calea și îți vom da aripi, însă depinde doar de atitudinea ta și de cât de mult îți dorești tu cu adevărat să reușești.

Cine se poate înscrie la cursul de Front End de la Wantsome

Dincolo de toate cerințele Academiei prietenoase de IT pe care le găsești aici, i-am întrebat pe cei doi traineri cui se adresează cursul din punctul lor de vedere și cine anume se poate înscrie la cursul lor de Front End.

„Cursul de Front End se adresează persoanelor care simt entuziasm atunci când vine vorba de programare în sensul propriu raportat la algoritmică, însă care cred că au în plus și o latură creativă vizuală, persoanelor cărora le plac provocările constante, persoanelor care se simt împlinite în momentul în care construiesc lucruri care oferă plăcere și îi ajută pe ceilalți”, afirmă Lucian.

„Cursul de programare Front End se adresează tuturor celor care sunt dornici să intre în acest domeniu, fie că sunt atrași de partea vizuală sau de cea logică. Ceea ce contează atunci când te apuci de programare este să-ți dorești să înveți cât mai multe și să nu te gândești că ajungi la un nivel și gata, te poți opri”, adaugă Ovidiu.

Atât Lucian, cât și Ovidiu sunt determinați să îi ajute pe cursanții de la Front End să se angajeze și să devină colegii pe care ei și-i doresc alături în această industrie atât de minunată, așa că vei avea parte de tot sprijinul necesar. Tot ce trebuie să faci tu pentru început este… să te înscrii! Cum faci asta? Îți spunem chiar acum!

Cum te înscrii la cursul de Programare Front End de la Wantsome

Vino la sesiunea Demo

Dacă vrei să îi cunoști personal pe Lucian și Ovidiu și dacă ai mai multe întrebări la care ai vrea să primești răspuns direct de la ei, te anunțăm că pe 17 ianuarie organizăm o sesiune demonstrativă a cursului de Front End, la care te poți înscrie gratuit aici.

Înscrie-te!

Când ți-e clară toată programa și ești gata să începi aventura celor 16 săptămâni de curs cu practică pe bune și programare Front End de la zero, fă primul pas în cariera ta și înscrie-te online! După ce completezi formularul de înscriere, mai ai două probe de trecut: testul online și interviul față în față cu echipa Wantsome! Apoi primești confirmarea de admitere în Academia prietenoasă de IT și te alături cursanților Wantsome și poveștilor care inspiră!

Așadar… ești gata să faci parte din prima serie a cursului de Programare Front End de la Wantsome și să începi o frumoasă carieră în IT?

By |2019-01-11T15:23:59+00:00ianuarie 11th, 2019|Categories: Noutati|Tags: , , , , , , , , , , , , , |

This Is A Custom Widget

This Sliding Bar can be switched on or off in theme options, and can take any widget you throw at it or even fill it with your custom HTML Code. Its perfect for grabbing the attention of your viewers. Choose between 1, 2, 3 or 4 columns, set the background color, widget divider color, activate transparency, a top border or fully disable it on desktop and mobile.

This Is A Custom Widget

This Sliding Bar can be switched on or off in theme options, and can take any widget you throw at it or even fill it with your custom HTML Code. Its perfect for grabbing the attention of your viewers. Choose between 1, 2, 3 or 4 columns, set the background color, widget divider color, activate transparency, a top border or fully disable it on desktop and mobile.