Cu gândul la o carieră stabilă – dar nu în Construcții așa cum îi indica domeniul de studiu și nici doctoriță așa cum îi striga din trecut o fetiță (cu mare frică de ace) – Flaviana Humă a început să progreseze pas cu pas spre un drum în domeniul IT. Învățând și pregătindu-se pentru interviuri, a descoperit că îi place și că un loc al ei există și o așteaptă să se mobilizeze. Însă Flaviana nu reușea să vadă imaginea de ansamblu, cum să pornească și de unde.

Știa că are nevoie de încă ceva (sau cineva) care să o învețe cum să-și formeze gândirea structurată caracteristică unui bun specialist în domeniu. A găsit printre sfaturile prietenilor îndrumarea potrivită pentru un începător cu dorințe mari, apoi a decis cu încredere: Testare Manuală la Wantsome. S-a provocat să devină din ce în ce mai bună, a intrat într-o competiție frumoasă cu sinele și timp de 4 luni a încercat să cucerească armele necesare pentru a câștiga ceea ce visa. Flaviana spune că toate momentele au însemnat provocări, iar cele mai mari și mai captivante au fost părțile în care se poticnea și-i răsăreau tot mai multe întrebări. Uneori, aceeași cam de 5-6 ori.  Dar ce bine că de fiecare dată a avut alături persoane cu răbdare, dispuse să-i explice de mai multe ori și în mai multe feluri:

Încă mă gândesc la întrebările stupide pe care le adresam, și nu o dată… Ghiciți cine răspundea de 5-6 ori la aceeași întrebare? Exact, trainerii. Oameni dedicați, pasionați de ceea ce fac, dornici să transmită toate informațiile deținute.

Flavianei i-a plăcut atât de tare să învețe alături de noi, încât a fost drăguță să ne spună că și-ar folosi bagheta magică pentru a transforma cele 4 luni de curs într-un an.

„Wantsome a fost rampa mea de lansare. Am găsit curajul și susținerea să intru în acest domeniu, să merg la interviuri, să nu renunț. A fost casa mea pentru 4 luni. Astfel încât, după ce am terminat cursurile, nu știam ce să fac luni și joi, de la 18:00 la 21:00.”

Le-a spus prietenilor cam tot ce trebuie să știe despre Wantsome, dar ar mai repeta că este un loc potrivit în care să te înconjori cu persoane ce cred în tine până ajungi să simți și tu la fel. În afară de tot ce a învățat-o, Academia Prietenoasă de IT i-a arătat Flavianei că, deși renunțase să mai creadă asta, încă poate găsi oameni de care să se apropie și pe care să-i dorească cât mai aproape de ea. A prins mult curaj, care a așezat-o de pe scaunul de cursant pe cel al intervievatului și, chiar dacă a mai durat puțin până să ajungă pe cel potrivit, s-a autoevaluat și a muncit conștiincios după fiecare interviu pierdut. După testul scris și interviul de la CGM, a plecat încrezătoare. Nu știa dacă va fi sunată, însă câștigase deja, căci ea era mulțumită de sine. S-a dovedit a nu fi singură – CGM a primit-o în familie.

Flaviana nu se oprește aici. Își propune să se autodepășească constant, să devină din ce în ce mai bună până își va atinge visul de a ajunge acolo unde cândva nici nu îndrăznea să privească cu ochii larg deschiși – să fie un profesionist. Știe că mai are pași de făcut, că uneori vor fi mai timizi, mai încâlciți, că va cădea. Însă abia așteaptă! Experiența Wantsome a făcut-o să descopere că poate, chiar și când lista de întrebări ar speria o altă persoană, că nu e singură, că există oameni frumoși gata să-i sară în ajutor, dar mai ales că mereu urmează ceva mai bun.

„Mulțumirea vine atunci când realizezi că ceea ce ți-a dat Dumnezeu este mai bun decât ceea ce îți doreai tu.

Știi cum se spune, Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă. Mulțumirea Flavianei a venit prin încercare. Nu avea de unde ști că finalul va fi fericit, dar îți dai seama câte întrebări ar fi copleșit-o dacă nu afla singurică? Sfatul nostru este să nu stai pe loc, mai ales dacă simți că nu este locul potrivit. Haide să ne împrietenim și să-ți așezăm unul mai bun împreună.

Începem cu un curs IT, de la 0, cu practică pe bune? Alege ceea ce ți se potrivește și înscrie-te aici: https://wantsome.ro/cursuri.