Voi face tot posibilul! își spune cu încredere Carmen, încă de pe vremea când era cercetaș. A învățat atunci să facă tot ce-i stă în putință astfel încât să transforme ziua de azi într-o zi mai bună decât cea de ieri și să lase în urma ei o lume mai frumoasă decât cea pe care a găsit-o. Ascultându-și propriul motto de viață, și-a adunat curajul să încerce o reconversie profesională, deloc ușoară atunci când ai un job full-time și 2 pitici năzdrăvani care au nevoie de toată atenția ta. Dar cum supermamele trăiesc printre noi, Carmen le-a făcut pe toate. A absolvit nu unul, ci două cursuri ale Academiei Prietenoase de IT – Introducere în Programare & Testare Manuală – iar acum este angajată la Centric. Dar să luăm firul poveștii de la capăt și să-ți povestim cum a ajuns aici.

N-am putea spune exact ce și-a dorit Carmen să se facă când era mică, dar am aflat că păpușile sale erau foarte bine îngrijite medical, pe când mașinuțele fratelui ei aveau mai mult de suferit, la demontare. 2 lucruri sunt certe, Carmen era un copil atent și curios, semne bune că avea zvâc de tester, așa cum urma să afle și ea mai târziu.

A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Finanțe – Bănci, iar din 2006, când a terminat studiile a început să profeseze în domeniul bancar până în martie, anul acesta. Dorința de a lucra în IT s-a conturat ușor odată cu tehnologizarea și digitalizarea multor proceduri bancare. Astfel, Carmen a fost nevoită să învețe să lucreze cu noi aplicații, pe care trebuia mai întâi să le testeze, pentru a le înțelege pe deplin modul de funcționare. În ultimii doi ani, a început să-și dorească mai mult de la parcursul ei profesional și, evaluându-și înclinațiile tehnice, a decis că IT-ul este cea mai bună cale. Și noi, și ea, am avut noroc de prietenii ei, absolvenți Wantsome, care i-au povestit cu entuziasm cum se întâmplă lucrurile aici, așa că i-a fost ușor să decidă ce tovarăși își ia la drum. Și-am pornit împreună!

Nu a fost simplu să împartă cele 24 de ore cu munca, studiul și familia. Au fost momente în care să renunțe părea o idee bună. Dar s-a adunat cu ajutorul celor dragi și și-a reamintit de promisiunea făcută cândva – Voi face tot posibilul. Lunile de curs n-au trecut ușor, însă au trecut frumos. Nu-și dorește să schimbe nimic la întreaga experiență! A învățat și și-a demonstrat că se poate atunci când dorința încă arde și muncești cu perseverență și răbdare. Ce i-a plăcut cel mai mult la Wantsome?

Pregătirea profesională a trainerilor, faptul că teoria (explicată pe înțelesul nostru) a fost transpusă de fiecare dată în exemple practice. Practică pe bune! Dar ceea ce este și mai important de menționat, este faptul că trainerii sunt minunați. Pe toată durata cursurilor, dar și după, am simțit pasiunea și implicarea lor. Și chiar dacă am absolvit, încă sunt alături de noi.

Carmen a spus despre noi că suntem acei profesioniști care pun suflet atunci când îi ajută pe ceilalți să descoasă și să înțeleagă tainele IT-ului. Îți recomandă reconversia profesională alături de noi.

Prietenilor le-am recomandat să apeleze cu încredere, pentru că în Wantsome chiar întâlnești persoane cu adevărat profesioniste care își doresc și pun suflet în a te ajuta să înțelegi tainele IT.

Dacă ești prieten cu ea, știi deja că dă sfaturi bune în care poți să crezi. Dacă nu, îți spunem noi: sfatul lui Carmen este bun! Dar noi putem să-ți spunem multe… Nu mai bine trăiești experiența Wantsome pe pielea ta? Următoarea ocazie este în aprilie, la cursul de Testare Manuală & Introducere în Testare Automată, care are acum o reducere de 10%. Află mai multe aici și spune-ne că-ți pare bine de cunoștință, dar să fie așa – pe cuvânt de cercetaș!