Prin poveștile absolvenților, trăite pe bune, povestite pe-ndelete de ei și transpuse în cuvinte aici, încercăm să arătăm onest cum se petrec lucrurile la Wantsome. Uneori, se întâmplă ca un astfel de articol, care încheie un capitol din viața unui absolvent, să definească începutul unui nou capitol pentru o altă persoană. Așa s-a întâmplat cu Anda Damian, care ne era prietenă în mediul online și devora articolele despre absolvenți, până în momentul în care a realizat că și numele ei ar arăta bine așezat într-un titlu scris de noi.

Visul din copilărie, cel de a deveni profesor, s-a legat perfect de pasiunea pentru matematică. După studiile de licență și 2 ani de master în Matematică didactică și Cercetare, Anda s-a făcut profă ca să-i convingă și pe alții că de matematică nu trebuie să fugi, că-ți poate fi și dragă. Treptat, învățământul românesc a dezamăgit-o și, realizând că nu se mai potrivește în acest puzzle plin de piese lipsă, și-a pus la încolțit ideea unei reconversii profesionale. V-am spus că îi eram deja prieteni în online și într-o astfel de situație a fost firesc să devenim prieteni și în realitate. Și am devenit! Anda s-a înscris la cursul de Testare Manuală, cu practică pe bune și informații de la 0, pe care l-a ales tocmai pentru a-și hrăni gândirea sistematică dobândită din relația cu matematica. A fost o provocare să țină pasul cu avalanșa de informații noi de la început, dar văzându-se înconjurată de oameni deschiși și răbdători și într-un mediu plin de resurse care să-i asigure un final fericit, a alungat orice gând la ideea de a renunța. După încheierea cursului, Anda a participat la primul ei interviu tehnic, la MiOS, unde nici ei nu i-a venit să creadă cât de bine s-a descurcat. Pune reușita pe seama săptămânii HR care a înarmat-o cu încredere și cunoștințe pentru a trece cu brio de probe și a obține jobul.

Nu știm dacă le-a spus prietenilor deja (sau urmează), dar cuvintele ei sunt:

Wantsome m-a scos din zona mea de confort, mi-a deschis ochii și mi-a demonstrat că pot să fac mai multe decât îmi imaginam.

S-a lăsat modelată de-a binelea de cele 4 luni de curs. Acum este mult mai analitică, observă ușor neregulile din jurul ei, are o sete nebună să le testeze și să le rezolve și este mai chibzuită cu deciziile. De asemenea, ne-a spus că mediul dinamic și interactiv a învățat-o să-și facă prieteni, căci ea uitase cum este să lucrezi într-o echipă. Și, o idee care merită citată aici pentru a fi citită și răscitită:

Nu trebuie să avem încredere în nimic până nu testăm. 

Nu i-am furat inima cu testarea – matematica rămâne în continuare dragostea ei cea mai mare – în schimb i-am cucerit ambiția. Anda este entuziasmată să pună în aplicare tot ceea ce a învățat, să aprofundeze și să evolueze în Testare Manuală. Am mai aflat despre ea că nu are un motto preferat, că-și lasă viața purtată de val, de instict și dorințe. Noi i-am spune că este cu siguranță pe drumul potrivit, chiar și atunci când nu știe exact încotro.

Nici nu contează așa tare unde te afli, ci contează cum te simți! Dacă simți că nu ești la locul potrivit, s-ar putea să fie nevoie să rătăcești prin altă parte, poate pornind pe un drum nou alături de noi. Și dacă tot vorbim despre începuturi, ghici cine a dus un curs de Testare Manuală, cu spirit moldovenesc, direct în capitală? Noi! Am pus oleacă de Wantsome în București și de vineri, 18 Octombrie, pornim la drum să-l creștem mare. Keep an eye on us!