Un pas mic pentru om… poate ar fi spus și Alex, dacă își urma visul din copilărie și ar fi devenit astronaut! Dar n-a fost să fie așa, pentru că a făcut un pas uriaș, spre ceva pe sufletul lui de om mare, spre IT. Fără studii în domeniu, dar conectat cu tehnologia și curios din fire, în vara anului trecut, s-a hotărât că e momentul să facă ceea ce-i place cu adevărat. Toate drumurile duc la Wantsome! ne-a răspuns când l-am întrebat cum a ajuns la noi. Din recomandări!

După 4 luni de Front-End Development, Alex a prins gustul satisfacției pe care o ai atunci când înveți „pe bune” și n-a rezistat tentației de a se avânta în studiul programării PHP, tot alături de Wantsome. De o astfel de energie are nevoie un om care și-a propus ca într-un an să devină programator de succes, așa cum urmărește Alex să se întâmple. Pe parcursul celor 4 luni, în ciuda provocărilor cu care ne-am obișnuit ca ai noștri cursanți să se confrunte, el nu s-a gândit vreodată să renunțe. Implicarea trainerilor și atitudinea lor l-au ținut ferm pe poziții, atent, implicat și motivat.

Cei doi traineri, Ovidiu Grigoraș și Lucian Ailenei, fac o echipă de minune. Sunt foarte implicați și ne oferă tot suportul de care avem nevoie! În plus, sunt deschiși la glume. Rețeta perfectă!

Și cu această rețetă perfectă, Alex a absolvit și a trăit pentru prima dată experiența unui interviu în domeniu, despre care spune că a fost prietenoasă și diferită de alte interviuri la care a mai participat. În prezent, este angajat ca Junior Full Stack la GoingEz și, din experiența de până acum, are de dat câteva sfaturi pe care cu siguranță le-ai regăsit și în alte relatări de pe blogul nostru – trebuie să fii la curent cu ultimele tehnologii, să te adaptezi lucrului în echipă, să fii serios atunci când e nevoie mare și să nu subestimezi niciodată volumul de muncă (care nu-i nici de speriat). Alex ne-a spus cu sinceritate că e așa bine și frumos în IT că regretă tare mult că nu s-a apucat mai devreme! De la noi, a rămas cu tehnici eficiente, exersate, de organizare a timpului și 3 lecții importante (cele mai) de dat mai departe:

  1. Atitudinea este foarte importantă!
  2. Mindset-ul potrivit aduce rezultate pe măsură.
  3. Keep up the pace!

Prietenilor le spune acum despre Academia Prietenoasă de IT că este cel mai bun mijloc pe care l-ar fi putut alege pentru a-și schimba cariera. Nouă ne-a mai spus că Wantsome i-a fost rampă de lansare către industria IT-ului. Și cam așa este, căci l-am observat demarând în forță, de parcă era pe motor. Doar nu degeaba este atât de pasionat și de motociclism… Și aici, și în IT, ai nevoie de o inimă pasionată căreia să-i placă adrenalina și care să țină pasul cu tot ce se ivește pe traseu.

Dacă îți place ideea de a lucra în IT, ba chiar și dacă îți plac mai mult motoarele decât IT-ul, dar parcă-parcă ai vrea să mai încerci ceva palpitant, suntem aici pentru tine. Ce zici, în 2020 pui de-o reconversie profesională alături de Wantsome? Noi avem deja motoarele încălzite!