Când erai mic, ai stricat ceva vreodată doar de dragul de a-l repara ca să descoperi cum funcționează? Până îți aduci aminte ce, începem să-ți povestim despre cineva care, în copilărie, a avut o pasiune pentru asta. Adrian Mahalu, căci despre el povestim astăzi, a fost atât de pasionat de calculator, încât, de-atâta drag, îl strica și-l repara, numai ca să-și dea seama singur cum funcționează. I-a plăcut să învețe practic, dar nici de teorie nu s-a ferit prea tare, fiindcă îi plăcea să fie la curent tot timpul cu noile inovații din tehnologie – componente hardware, aplicații software, jocuri.

Fără să-și calculeze pașii spre un vis clar definit, se îndrepta ușor-ușor spre cariera de programator. Și dacă nu Facultatea de Informatică, ce altceva ar fi putut alege pentru a-și consuma anii de studenție? Nu i-a consumat pe toți, ci doar doi, iar pe-al treilea l-a pus în stand by până la toamnă, căci a vrut să învețe programare .NET și altfel. A ales Wantsome pentru asta. Ceea ce a cântărit mai greu în defavoarea facultății, a fost faptul că Adrian a ajuns la concluzia că pentru a avea o șansă reală pe piața muncii, pentru el cea mai bună decizie era de a investi în pregătirea lui printr-un curs de programare cu practică pe bune.

„Am ales Wantsome, deoarece nu eram mulțumit cu ceea ce învățam la facultate. Am ajuns la concluzia că, dacă vreau să am o șansa reală pe piața muncii, unde pot fi de interes pentru recruiteri, este cazul să investesc în mine printr-un curs de programare cu practică pe bune.”

Îi întrebăm pe absolvenții Academiei Prietenoase de IT ce le-a plăcut la Wantsome, și ne bucurăm când vedem că răspunsurile se repetă ca o confirmare a faptului că facem bine ceea ce ne-am propus. Adrian a apreciat la noi profesionalismul și determinarea întregii echipe, dar și faptul că misiunea noastră nu se încheie la finalul programei de curs, ci continuă prin pregătirea absolventului pentru interviul de angajare și testul tehnic. I-a admirat pe trainerii Andrei Scutariu și Mihai Nechifor pentru felul în care se pot face înțeleși chiar și de o persoană care nu a văzut vreodată o linie de cod. Totul, cu o atitudine relaxată și prietenie. Este un întreg și complet proces, cu pornire de 0, până la punctul în care cursantul este pregătit din toate punctele de vedere pentru un început de carieră în domeniul IT. În tot acest parcurs, lui Adrian Mahalu nici nu i-a trecut prin cap să renunțe. Nu și-a dat voie nici el, nu i-a dat voie nici experiența în sine!

„Odată ce am început să intru în practică alături de colegii mei și de mentori, am realizat că aici e treabă serioasă și pot să mă dezvolt și personal, și profesional, într-un mediu călduros cu oameni foarte implicați.”

Iar după tot acest proces și multă perseverență din partea lui Adrian, interviul la BeeNear nu putea să decurgă altfel decât floare la ureche. Nu știm dacă Adrian chiar a purtat o floare la ureche, dar știm sigur că job-ul a fost al lui.

Interviul pentru job-ul de la BeeNear pot spune că a fost floare la ureche, în urma experienței de la Wantsome, dar și datorită faptului că am fost perseverent și am dorit să știu mai multe. Am lucrat foarte mult și m-am simțit pregătit atunci când am fost la interviu. După recomandările primite în cadrul săptămânii de HR, pot spune că a fost floare la ureche.

În urma experienței Wantsome, Adrian are o frumoasă listă cu lecții pe care și le-a însușit. A învățat să fie perseverent, să se documenteze, să ceară ajutorul la timp și că orice problemă are cu siguranță mai multe soluții. S-a schimbat inclusiv felul în care își privește relația lui cu programarea. Dacă înainte credea că a fi un bun programator înseamnă să fii un geniu la matematică și foarte bine dotat intelectual, acum consideră că mai importantă decât toate este învățarea. Iar la Wantsome a găsit un stil de învățare potrivit lui și un prim pas în cariera de programator. Spune că investiția a meritat în totalitate.

„Wantsome este un loc în care oricine poate să înceapă o carieră în domeniul IT. Este introducerea perfectă în tainele programării.”

Și, pentru că poveștile care încep ambițios continuă cu aceeași determinare și nasc alte visuri și mai mărețe, Adrian își dorește să devină team leader. Ne-a plăcut că a răspuns că i-ar plăcea să aibă o astfel de responsabilitate, dar mai ales calitățile necesare pentru a ajunge acolo. El știe că e nevoie de timp și multă muncă, noi știm că acestea nu sunt obstacole în calea lui. A mai trecut prin asta, tot (cu) floare la ureche!

Dacă ești pasionat de tehnologie, ai voință să înveți și nici creativitatea nu-ți lipsește, Adrian te-ndeamnă să nu păsuiești experiența Wantsome. Caută un curs potrivit ție, iar când te-ai decis, dă-ne de știre și provoacă-ne să facem echipă bună în modelarea parcursului tău profesional.

Și, tu ce-ai demontat prima dată?